Majoretele

Fete suple, și frumoase

Ca majoretele n-ai să găsești,

Te cutremuri pân-la oase...

Când în ochi tu le privești.

Când le vezi dansând sincron

Inima-ți pompează tare...

Îți vine să strigi "Go on, go on",

Când pauza puțin mai are.

Ele-s toate una și una...

Nu te mai saturi să le privești

Le asociezi cu Luna,

Sau cu locuri pitorești.

Sunt ca niște bomboane...

Cu gust de căpșuni și frișcă,

Și cu grație ș-ardoare,

Pompoanele lor le mișcă.

Le admiră toți băieții...

Între care mă număr și eu.

Aceste minuni ale vieții,

Adorate-or fi mereu.

Bucovina pitorească

Bucovina...acest ținut pitoresc....

Unde păsărelele întotdeauna ciripesc

Mă face tot timpul să mă gândesc

La ea...la ființa pe care o iubesc.

Bucovina...bătrâna țară a fagilor

Unde tradiția e veche...seculară,

Miraculoasă ca steaua magilor

De unde multe minți luminate plecară.

Bucovina...ținutul frumuseții sălbatice

Unde oamenii frumoși și sprinteni,

Și fetele drăguțe și șturlubatice

Nu abandonează ținutul pentru nimic și nimeni.

Bucovina...ținutul pădurilor nemărginite

Cu munții ei...de la Obcini la Rarău...

Și-a apărat fiii de popoarele neprimite,

De invadatorul nemilos și rău.

Bucovina...țară azi înjumătățită

Păstrează încă dorurile știute de ea,

Sămânța iubirii de țară e în ea demult sădită...

O fi Banatul fruncea, însă Bucovina mea-i mintea.

Dragoste la lumina Lunii

Luna e ca un mister...

Atrage și fascinează,

Mă simt ca un prizonier

Luminii ei ce-n noapte veghează.

Ochii ei căprui...ai ființei divine...

Îmi invadează sufletul,

Iar buzele ei moi și blajine

Stârnesc în mine vuietul.

Părul ei...negru și frumos...

Și cu zâmbetul ei drag

Și prietenos

Simt realitatea tot mai vag.

De fiece dată ce-o privesc,

Pe ea, pe acest îngeraș,

Simt cum din nou de ea mă îndrăgostesc...

Parc-aș trăi un miraj.

O țin de mână.

Ea în ochi mă privește...

Luna pe cer e stăpână...

Iar noi ne sărutăm nebunește.

Basarabeanca

Basarabeancă dragă...

De peste Prut ai sosit,

Iar eu cu inima largă

Îți urez bun venit.

Ești frumoasă tare tare

Toți băieții te admiră,

Iar firea ta iubitoare

Pe celelalte fete inspiră.

Ești ambițioasă tare...

Și drăguță nu mai spun,

Ai și o dorință mare:

Al nostru plai să fie comun.

Ești și foarte deșteaptă,

Numai note bune ai...

Ești o ființă înțeleaptă

Se observă în viu grai.

Ești energică mereu,

Îți place să socializezi...

Ți-e ușor dar ți-e și greu

Și-ți place să te distrezi.

Femeia

Femeia.

Ce este ea?

Nu cumva scânteia?

Nu cumva Dragostea?

Ce-am face noi, bărbații

fără asemenea făptură

ce merită numai admirații

fără de măsură?

Datorăm mult femeii

Ce printre noi șade

Ce să mai cerem de la ei, zeii,

Că din cer ceva mai bun nu poate cade.

Femeia e ceva de Sus...

E cel mai bun dar al zeilor

E ca soarele de la apus

E ca sunetul mieilor.

Firavă și drăgălașă...

Și iubeață tare

Ne îngrijește din fașă

Și până la altare.

Ea este izvorul vieții...

E simbolul tinereții,

Este sursa frumuseții

Ș-alungătorul bătrâneții.

Zi posomorâtă

Azi e frig.

Afară bate vântul,

Mă simt ca momeala-n cârlig...

Încerc să-mi înseninez gândul.

Norii cenușii...

Sunt pretutindenea,

Iar burnița își însușii

Rolul știut de ea.

Oamenii par fantomatici,

Și sleiți de-atâtea necazuri...

Iar norii monocromatici

Nu au timp de răgazuri.

Plouă acum.

Copacii din parc

Par înnegriți de fum...

Și ca mase amorfe zac.

Însăși măreața natură

Pare moartă...

Și orice făptură,

Neajutorată.

Primăvara

Mulți iubesc primăvara.

Când gângăniile ies la viață,

Și ghioceii parcă miraculos ies...

De sub gheață.

Copacii înfrunzesc,

Ziua se mărește...

Brândușele-nfloresc

Parcă regește.

Iarna grea tocmai trecu.

Norii se tot risipesc,

Totul e ca un tabu...

Pitoresc.

Rândunica grațioas-apare,

Din căldurosul Sud...

Caută un adăpost...

De aerul încă ud.

Tot ce vezi cu ochii...

E un verde aprins,

Trece vremea Babei Dochii...

Frigul e acum stins.

Frumoasă fată

Frumoasă fată...

Îți scriu aceste rânduri,

Cu inima curată

Și cu mii de gânduri.

Ești ca din poveste,

Cu ochii căprui

Iar părul negru-ți este,

Splendidă ca tine nimeni nu-i.

Privirea ta tandră,

Și zâmbetul tău drăgălaș...

Și inocent de copilandră

Îmi intră în al inimii făgaș.

Ești frumoasă precum zorii

Într-o zi senină,

Fug până și norii

Din fața ta, făptură divină.

Ești ca lumina Lunii pline,

Ce străbate văzduhul întunecat...

Și care apoi revine

Spre cerul înstelat.

Când te văd, tresar.

Inima din piept îmi sare,

Parc-ai fi o frumoasă bijuterie de chihlimbar,

Desprinsă din Soare.