Afară bate vântul,
Mă simt ca momeala-n cârlig...
Încerc să-mi înseninez gândul.
Norii cenușii...
Sunt pretutindenea,
Iar burnița își însușii
Rolul știut de ea.
Oamenii par fantomatici,
Și sleiți de-atâtea necazuri...
Iar norii monocromatici
Nu au timp de răgazuri.
Plouă acum.
Copacii din parc
Par înnegriți de fum...
Și ca mase amorfe zac.
Însăși măreața natură
Pare moartă...
Și orice făptură,
Neajutorată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu