Viața e ca o culoare...
E ca un pastel
E un albastru ca de pe mare
Și e și gri ca un castel.
Tot ce vezi e colorat...
Până și prin codrul cel rece
Și întunecat
O nuanță pastelată trece.
Oamenii sunt înșiși pasteluri.
Culori aprinse ei emană...
Copii apar ca din creneluri
În marea de culori umană.
E noapte.
Culoarea pare să dispară...
Însă ale Lunii șoapte
Înlocuiesc ale Soarelui raze ce plecară.
În această lume plină de culoare
Mă simt monocromatic.
Însă admir cu ardoare
Pastelul șturlubatic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu