O zi de vară

Afară este cald...soare...

Ard pe această dogoare,

Fruntea mi-e plină de sudoare...

Încerc a mă răcori pe-ale casei pridvoare.

Încerc să mă adaptez...

Cu a căldurii putere

Însă cu stupoare realizez

Că lumina Soarelui deloc nu piere.

Sufletu-mi este ca-ntrun cuptor

Ce nu s-a copt încă...

Inima mi-e plină de dor...

Parcă mă lovesc de-o stâncă.

Totuși, mă gândesc la ea necontenit...

Dogoarea spiritul nu mi l-a zdruncinat

Mi-o imaginez ca pe un zenit

Coborând din văzduh ca un vuiet parfumat.

Ea parcă mă menține în viață...

Ca apa pe-un om în deșert.

Este firul meu de ață,

Este al meu dulce desert.